Versuri libere (versuri pe care le-am postat pe unele siteuri sub pseudonimul Graur Adrian)

1 Cand ea zambeste...

Când ea zâmbeşte orice nostalgii
În zări înseninate se transformă.
Deşi ea nu-i putere, nici magii,
În ea ciţeşti o dragoste enormă.

Când ea zâmbeşte, chiar de-i pe pământ
Furtună, viscol şi-un pustiu de gheaţă,
Se duc pe rând, sub ochii ei de cânt,
Iar când zâmbeşte dăruieşte viaţă.

Când râde ea zăreşti pe-ntregul cer
Un soare îmbătat de fericire
Şi chiar Antarctica, uitată-n ger,
Se scurge-n calde ape de iubire.

La râsul ei voios, copilăresc,
E primăvară-n nordica Siberie,
Şi prin păduri de flori se răspândesc
Cântări de jad şi ciocârlii puzderie.

Când plânge ea e plâns orice copac,
Pădurea e o salcie plângătoare,
Şi toate plâng, iar plânsul lor e-un lac,
Un trist ocean, o-nlăcrimata mare.

La cântul ei devine-ntregul an
Un cânt ce mişcă stânca cea rigidă,
La care, falnic, iese din ocean,
Ca spectator, pierduta Atlantidă.

Când ea priveşte spre-nstelate bolţi,
Luceferi mii 'naintea ei se-nchină
Şi cad din cer bujori şi flori de colţ
Şi curg din munţi izvoare de lumină.

Pe unde trece ea rămân cununi
De aur viu ce ireal luceşte.
Pământul îşi descheie cămaşa de minuni
Pe unde pasul ei suav pluteşte.

Aşa e ea, scăldată-n frumuseţi,
Şi radiind acea fineţe rară,
Care încântă întristate vieţi
Şi îndulceşte orice apă-amară.

2 Ploaie tragica

Ploua încet şi tragic cu picături amare,
Alunecam pe străzi tăcut şi-ngândurat,
Mă îmbăta durerea cu gust de disperare,
Se închidea pământul sub cerul înnorat.

Pe străzi de frig, murdare, mă ajungea trisţetea,
Mă fulgera în suflet ceva din tot ce-a fost,
Se îmbăia în lacrimi de doliu tinereţea
Şi toate erau lacrimi strivite fără rost.

Ardeau dureri amare în suflet fără număr,
Eram o rugă frântă pe-altarul dărâmat
Şi aş fi plâns în hohot nebun pe orice umăr,
M-aş fi lăsat de-oricare străin îmbrăţişat.

Durea ceva în mine, mă mistuia-n neştire,
O umbră din trecut, o stare din prezent,
Tânjea în mine-un dor şi-o sete de iubire,
Eram când peste tot şi când de tot absent.

Ploua încet şi tragic cu şoapte de migdală,
Era o ploaie rece cu o privire rea,
De tot mă-nstrăinasem de lumea mea reală,
Pământul adormise, iar cerul dispărea.

3 Baliverne

Nu-mi mai spune, dragă, mii de baliverne...
spune-mi de iubire, spune-mi că-ţi sunt drag!
Legănă-mi fiinţa în visări eterne,
Vorbe siropoase, astea mă atrag.

Când dezamăgirea nemilos ne cerne,
culminând tristeţea lacrimi în şirag,
nu-mi mai spune, dragă, mii de baliverne...
spune-mi de iubire, spune-mi că-ţi sunt drag!

Spui că-n multe filme sunt iubiri moderne
cu iubiţi trecându-şi mândrele de prag,
paturi parfumate, inimioare perne -
înţeleg ideea... dragă, mă retrag!

Spune-mi tot ce vrei, spune-mi baliverne...

4 Cum sunt...

Sunt mai normal ca unul din ospiciu
şi mai nebun ca orice om normal,
mai sfânt ca orice om căzut în viciu
şi-un păcătos pe lâng-un om banal.

Sunt mai curat ca unul plin de patimi,
murdar când mă compar c-un om modest,
mai sunt uman, dar mă ascund în lacrimi
şi-un pic sunt animal şi mă detest.

Mai pot iubi, mai ştiu să cânt iubire,
dar câteodată mă trezesc urând;
mai ştiu s-aduc senin şi fericire,
dar am şi părţi de nedorit în gând.

Sunt, totuşi, slab şi nu mă simt în stare
să-mi scald privirea-n tainice lumini,
nici întunericul atrăgător nu-mi pare,
mi-e teamă de adânc şi de-nălţimi.

Mă port ciudat, cu multe perioade
când tace-n mine orice sentiment,
dar, dup-un timp, în falnice cascade,
iubirea-mi însoţeşte-orice moment.

Aşa sunt eu şi nu ştiu câtă vreme
mai vreau să cred şi să rămân la fel-
mă voi păzi mai bine de extreme,
păstrând cu grijă-al vieţii firicel.

5 Flagrant

Mă priveşte flagrant,
se întreabă: ce oare
sentiment incitant
îi aştern la picioare.
Eu, puţin ezitant,
sesizez că îi pare
că aş fi aspirant
la iubirea ei mare.
Pulsul creşte riscant,
sunt atent la culoare;
nu-i nimic amuzant,
mă închid ca o floare.
Dar pozez arogant
şi mă ia o dogoare;
mi-este pieptul crocant,
cât miros şi savoare!
E-un moment palpitant:
se apropie tare.
Iau un aer tranşant,
afişând nepăsare.

Dar, apoi, sunt distant-
am în mine onoare.
O evit elegant
şi de ciudă ea moare.

6 Pastila fericirii mele

Tu eşti pastila fericirii mele
Şi tare bine ştii să mă conservi
Când, urmărit de veşnice belele,
Sunt realmente un pachet de nervi.

Tu eşti pastila de înalt calibru,
Refugiu meu în care evadez,
Când, părăsit de orice echilibru
Mental, mă simt un fel de titirez.

Tu eşti pastila mea de energie
Şi fără tine nu mă mişc deloc;
Dar, uneori, când trec prin letargie,
Eşti tratamentul special de şoc.

Tu eşti pastila mea, algocalminul,
În ore când mă prind nervos de cap,
Când mă înjură printre dinţi vecinul
De mă ascund penibil în dulap.

Tu eşti pastila mea de fericire;
La noi acasă pare un spital.
Mă injectezi cu doze cu iubire
Şi tratamentul tău este vital.

Tu eşti pastila fericirii mele.

7 Vorbeste-mi...

Vorbeşte-mi mult, duios, încet,
Alung-a mea singurătate!
Adoarme-mi gândul de ascet
Şi teama care mă răzbate.

Vorbeşte-mi mult, filozofând
În dreptul tainelor vieţii.
Mi-e sufletul bătrân, plăpând,
Dar tu-l restitui tinereţii.

Vorbeşte-mi blând, catifelat,
Din gingăşia ta, femeie,
S-aprinzi un suflet de bărbat
Cu stelele Căii Lactee.

Cu vocea blândă când adii
Urechea mea e încântată.
În glasul tău sunt melodii
Cum nu s-au auzit vreodată.

Aşa cum râzi şi cum vorbeşti
Alungi pentru vecie teama.
Cuvinte dulci, trăiri, poveşti
Mă fericesc de nu-ţi dai seama.

8 Eu si primavara

Primăvara blândă, cu ninsori brodată,
în palton de iarnă, negru, croiul drept,
s-a oprit zâmbindu-mi, dar, apoi, deodată,
desfăcând doi nasturi argintii la piept,

a suflat spre mine dulci miresme calde;
flori de iasomie am simtit atunci.
Ochii ei de raze, splendide smaralde,
mă chemau să mergem printre văi şi lunci.

Flori de măr, în zboruri, se-aşterneau cunună,
ne priveau de-aproape fluturi, cu nesaţ;
Am pornit pe câmpul verde, împreună,
eu şi primăvara, visători, la braţ.

Ne ţineau pe braţe razele de soare,
se-auzea oriunde imnul triumfal,
îmbrăca pământul strai de sarbatoare,
intona izvorul cânt de festival.

Îi şopteam cuvinte care nu există
să exprime bine nesfârşitul dor;
îi ştergeam din suflet iarna cea mai tristă,
îi spuneam continuu: o, cât te ador!

Adunam în palme blânde buburuze...
ea a stat o clipă, când, neaşteptat,
am simţit sărutul înflorit pe buze-
îl mai simt şi-acuma, ştiu că n-am visat.

9 Esti dulce, copila

Eşti dulce, copilă şi toţi te adoră;
să ştii, pentru tine e cerul albastru.
Iubirii tu scrie-i coloana sonoră,
cu degete fine, de pur alabastru.

Te strigă natura, oceanul imploră,
în spaţiu e freamăt în oricare astru-
eşti dulce, copilă şi toţi te adoră;
să ştii, pentru tine e cerul albastru.

Răsună văzduhul, se-ntinde o horă
şi soarele joacă, tăcutul sihastru.
De dulce cum eşti pe drept se ignoră,
din tot ce respiră, cuvântul dezastru.

Eşti dulce copilă şi toţi te adoră.

10 Creezi dependenta

Creezi dependenţă, îmi vine să fug,
dar braţele tale sunt ca un magnet;
se-agaţă flămânde, mai rău ca un jug,
mă strâng tot mai mult, sorbindu-mă-ncet.

Apoi sărutarea, aprins tăvălug,
ne-atrage morbid în straşnic duet-
creezi dependenţă, îmi vine să fug,
săruţi de mă faci efectiv un colet.

Costumul de gală, extrem, ignifug,
cedează sub flăcări şi ah! cât regret.
Incendiu e-n suflet şi ard ca un rug;
cuprinde-mă iarăşi, sunt numai schelet-

creezi dependenţă, îmi vine să fug.

11 Asa e ea (si poate nici nu stie)

Aşa frumoasă... nici nu poţi să crezi
că-aşa minune încă mai există;
e-o dulce rază străbătând amiezi,
ce-nveseleşte-o zi cumplit de tristă.

Aşa senină... parc-a-mprumutat
albastrul cerului bogat în pace;
e-un înger blând pe-un drum imaculat
ce-mparte zâmbet după cum îi place.

Aşa copilă... nici un anotimp
n-ar îndrăzni să-şi lase vreo amprentă
şi ea păşeşte falnic peste timp,
prezentă-n toate şi-uneori absentă.

Aşa de fină... pasul ei suav
de-abia se-aude adiind cărarea;
pământu-ntreg suspin-aşa grozav
când ea, culcată,-şi cugetă visarea.

Aşa plăcută-i greu să n-o iubeşti,
dar grijuliu, apare-aşa fragilă;
e-nvăluită-n taine îngereşti,
puţin femeie, dar mai mult copilă.

Aşa e ea şi nu găsesc cuvânt
să-mpărtăşesc a ei minunăţie
ce nu găsesc niciunde pe pământ-
aşa e ea şi poate nici nu ştie

12 Aha! M-am prins!

Era frumoasă, păru-ntins
cădea catifelat pe umeri
şi flori în păr să le tot numeri
şi îmi zâmbea, dar nu m-am prins.

Era frumoasă, un pretins
moment solemn purta sub gene.
Eu o priveam cumva alene,
ea tot zâmbea, dar nu m-am prins.

Era frumoasă, ce încins
se anunţa atunci momentul.
Crăpa de agitat cimentul,
ea transpira, dar nu m-am prins.

Era frumoasă, dinadins
se atingea uşor pe buze.
Credeam că vrea să se amuze
şi-am stat pe loc şi nu m-am prins.

Într-un final ea m-a cuprins
şi-atunci, având o revelaţie,
am spus, trădat de oscilaţie,
cu sunet stins: "Aha! M-am prins."

13 Asa dozez relatia

Venisem cam târziu
La prima întâlnire.
Ce-am spus nici nu mai ştiu,
Citeam în ochi iubire.

I-am spus, sentimental,
Expresia aia veche,
Luat fiind de val,
În şoaptă, la ureche.

Când fata luase foc,
I-am spus că e frumoasă,
Cu zâmbet de escroc
Ce-a prins ceva în plasă.

Apoi, neaşteptat,
Când se muşca de buze,
În grabă am plecat,
Rostind pe fugă scuze.

O lună m-am ascuns,
Ca omul care-nşală,
Dar fata m-a ajuns
Să-mi ceară socoteală.

Îndată i-am rostit,
Din prima, explicaţia,
Cu glasul răguşit:
"Aşa dozez relaţia".

14 Revino-ti, draga mea ciudata

Când te-am văzut erai debusolată
şi mă priveai aşa de rece cum e fiordul;
îmi reproşai tacit că nu ştiu unde-i nordul,
de parc-aveam o hart-a vieţii decodată.

Ţi-am fredonat o arie consacrată,
crezând că poate-ţi voi atinge cordul,
dar te-ai închis şi s-a pierdut acordul
şi m-ai lăsat cu vocea ştrangulată.

Nu-nţelegeam privirea ta speriată,
care-ar fi spart la horror-uri recordul;
într-un sfârşit ţi-am zis, să fac pe lordul:
e totul cool, revino-ţi, draga mea ciudată.

15 Asa de dulce esti

Aşa de dulce eşti, te ung pe pâine,
iubirea mea cu tente fanteziste.
Te savurez în taine egoiste,
dar las o porţie şi pentru mâine.

Aşa de dulce eşti, te ţin sub limbă,
atent reglez butonul de salivă;
te ţin acolo, cât doresc, captivă,
dar gustul tău nicicum nu se mai schimbă.

Aşa de dulce eşti, o mie
de sfaturi de îmi dă vreun medic,
orbit de diabet să mă împiedic,
eu nu ascult. Adio glicemie!

16 De dragul acestei iubiri

De dragul acestei iubiri...
domneşte în mine tăcerea;
te sorb inocent din priviri
şi-ascund adorarea, durerea.

De dragul acestei iubiri...
ne plouă uşor cu petale
suave de albi trandafiri
pe-alei de mister, ireale.

De dragul aceste iubiri...
te ţin cu tandreţe de mână;
roşeşti de timidă, te miri
de focul din clipa stăpână.

De dragul acestei iubiri...
ne pierdem în zâmbete calde;
frumoase şi vii amintiri
se lasă în vis să ne scalde.

De dragă ce-mi eşti mă opresc
şi-aştept să păşim înainte
şi-mi pare acum că-i firesc
iubirea să n-aibă cuvinte.

De drag cum îţi sunt mă atragi
în zbor către zările-albastre;
În viu curcubeu fluturi dragi
se-alătură tainelor noastre.

De dragul acestei iubiri...
topiţi ne privim şi ne pare
că-n toiul acestei simţiri
nu-i loc de vreun semn de-ntrebare..

Plutim surâzând. Ce mărunt
e totul şi lumea întreagă!
De drag şi copil cum îţi sunt,
de dulce cum eşti şi de dragă.

17 Iubitei mele

Iubita mea himeră,
te-aştept în stratosferă
să dezertăm departe
pe-o plajă de pe Marte.

Iubita mea visată,
ce-ai fost ca niciodată,
îţi amintesti ce bună
e dragostea pe Lună?

Savanţii-acolo sapă
frenetic dupa apă,
dar cum aceasta-i rară,
le dăm apă la moară.

Deşi îţi par nebun
am vilă pe Neptun,
dar oare-o să-ţi convină
atâţia ani lumină?

Iubito dintre iele,
ţi-am tot promis inele
şi ţi-am adus, nocturn,
inel de la Saturn.

Iubita mea de ceaţă,
te tot iubesc de-o viaţă,
dar unde eşti, tăcuto,
să fii cumva pe Pluto?

Iubito, poate ştii
un loc prin galaxii
cu dragoste aparte
şi viaţă fără moarte.

Şi de cumva, sublim,
o fi să ne-ntâlnim,
să-mi spui într-un cuvânt
ceva despre Pământ.

Lupt ...

mi-a cam pierit suspinul sfinţit de poezie,
îmi piere şi surâsul în groaza din pustie.
de-abia mai simt în piept normalele bătăi,
dar simt în tălpi arsuri şi spini atât de răi.

sunt la pământ de tot, dar nu mă simt pierdut,
ci-mi conturez în gând o zi, un început.
ca mine-au fost destui să zacă la pământ,
dar tot mai am nădejdi, cât timp nu sunt înfrânt.

ispitele sunt multe, dar prea puţine-s noi,
e-o vreme de uzură, e-acelaşi lung război,
mai pierd o bătălie, mai sângerez zdrobit
şi ştiu că toate-acestea au, totuşi, un sfârşit.

cât timp în minte-aud al biruinţei glas,
eu nu renunţ să lupt, să sper eu nu mă las
mai aţipesc, dar lupt să nu m-afund în somn,
ci-n suflet mă agăţ de-al vieţii mele Domn

catargul vieţii mele atârnă trist şi rupt,
dar simt un vânt plăcut şi mă ridic şi lupt.
mai rabd sub vâlvătăi, mai biruiesc un val
şi ştiu că Domnul meu m-aşteptă blând la mal.